AcasăGanduriNimeni nu vorbește despre momentele post-partum!

Nimeni nu vorbește despre momentele post-partum!

Toți vorbesc despre cât de frumos este când devi mamă, dar nimeni nu vorbește despre momentele prin care trec mamele în timpul post-partum.

Chiar și după un an , situația nu revine la normal, de fapt nu o să mai fie niciodată la fel… totul se schimbă, venim acasă cu un nou născut, cu un corp nou, nesiguranțe noi, temeri, speranțe, vise… Tot felul de sentimente diferite pe care nu le putem înțelege… Da, un copil este o binecuvântare, dar nu știi cu adevărat prin ce trec mamele până nu ești în locul lor.

Uneori sunt supărată că a trebuit să am un copil al meu , pentru a putea aprecia cu adevărat femeile care sunt mame!

M-am confruntat cu durerea groaznică chiar și după ce am ajuns acasă, nopți nedormite, zile pe care nu vreau să le mai trăiesc, zile în care nu am vrut să mă ridic din pat, eram obosită de nici nu mai puteam să vorbesc și tot ce îmi doream era puțină liniște și odihnă. Mă confruntam cu zile în care aveam timp pentru mine la duș doar 5 minute. Observam în oglindă, total alt corp… Părul îmi cădea foarte tare, nu îmi mai recunoșteam corpul, vergeturi; sub brațe, pe sâni, pe picioare… Pe burtă aveam un adevărat curcubeu!

Toată lumea vorbește despre vremurile bune, dezvăluirea sexului copilului, petrecerea de bun venit, nașterea, amintirile cu copilul tău și despre sarcina, dar nimeni nu vorbește despre postpartum și prin ce trecem noi femeile, când devenim mame… ce schimbări trebuie să suporte corpul nostru!

Ne rătăcim uneori doar prin lucruri frumoase… dar eu am ceva să le spun tuturor mamelor precum: Mama, bunica, mătușa, sora mea și tinerele însărcinate…
SUNTEȚI PUTERNICE pentru că în pântecele voastre,  a crescut o nouă viață.

Nu trebuie sa fii perfectă , ești frumoasă, ești eroină, ești artă, ești minunată, căci mai presus de toate, ESTI MAMĂ!

~ O mamă

_autor #o_mamă

ARTICOLE ASEMANATOARE

Cele mai populare