Am eșuat de multe ori ca mamă!
Au fost situații în care pur și simplu nu am știu ce să fac și am izbucnit în lacrimi…
De multe ori am ridicat tonul la copilul meu și apoi mi-a părut atât de rău!
De atâta ori mă supăra neputința de a face mai multe pentru el…
De multe ori am încălcat regulile și i-am dat mai multe dulciuri decât trebuia.
De multe ori l-am lasă să se uite la televizor mai mult decât programul stabilit.
De multe ori i-am gătit paste la cină, chiar dacă este mâncarea lui preferată, știu că nu este cea mai sănătoasă.
De multe ori i-am promis copilului meu că mă voi juca cu el de-a v-ați ascunselea și apoi n-am mai avut timp…
De multe ori am amânat o ieșire în parcul nostru preferat , căci nu puteam să fac față tuturor provocărilor zilnice…
De atâtea ori am adormit înaintea lui și nu i-am mai citit poveste… Dar el tot a venit și m-a îmbrățișat în timp ce dormeam.
Dar…
Nu am lăsat să treacă nici o zi fără să îl strâng în brațe și să-i spun cât de mult îl iubesc!
Sunt mamă, sunt om, am limitele mele, îmi pierd răbdarea, uneori mai plâng, iar alteori simt că nu mai pot face față, dar tot ce contează este că îmi iubesc copilul până la Dumnezeu!
_autor O mamă♥️
(Drepturile de autor sunt rezervate!)