Când am aflat că voi deveni mamă, mi-am propus sa evit pe cât posibil “greșelile de parenting”. Am instruit pe toți din jurul meu ce au voie să facă și ce nu.
Dar, cu toate planurile ce mi le făcusem, eu am fost prima care a încălcat toate regulile stabilite de mine!
Am citit multe cărți din dorința de a face totul cât mai bine pentru copilul meu. M-am documentat foarte mult, căci mi-am dorit să fie perfect. Învățam ” formule magice ” în speranța că o să scap de conflicte, frustrări, pedepse și tot felul de reacții la care apelează majoritatea părinților când ajung la sentimentul acela de sufocare și simt că nu mai fac față. Mi-am dorit să nu ajung în punctul acela. Am spus că al meu copil, va fi echilibrat și mi-am promis că nu îl voi certa niciodată.
Am bifat, toate cerințele unei „mame perfecte” , până când mi-am dat seama că nu mă regăsesc în niciun fel de „formulă magică”. Simțeam că este ceva fals la mijloc și nu mă regăsesc, simțeam că pe termen lung nu pot vorbi așa cu copilul meu și că mă comport nefiresc. Unele sfaturi aveau efect, uneori…Alteori nu. Dar mă comportam fals, îmi era frică să-mi las copilul să mă vadă naturală. Cert e că de cele mai multe ori simțeam că nu sunt eu. Până când am realizat că , este ok să fiu naturală, să fiu eu! Să-i spun copilului meu că sunt obosită, sunt tristă, nu-mi place o situație, nu mă simt bine, sufăr pentru ceva sau orice simt într-un moment anume… să-i spun tot ce se întâmplă în interiorul meu. Copiii trebuie să ne cunoască toate stările prin care trecem, astfel învață și ei că este normal să te simți trsit, obosit, stresat sau frustrat.
Copilul nu trebuie să vadă un părinte “perfect” , pentru că o să simtă mereu că este ceva în neregulă cu el însuși. Că el nu poate să-și stăpânească emoțiile care vin ca o avalanșă în corpul lui. Plus că asta va declanșa o anxietate groaznică în mintea lui, căci nu va ști cum să se comporte, cum să reacționeze și nu prea va înțelege nimic din ce-l înconjoară. În mintea lui vor fi tot felul de întrebări care nu-i vor da pace… De ce mama nu este supărată niciodată și eu mă supăr când nu primesc înghețată sau când alți copii râd de mine? Oare am vreo problemă de nu știu ce mi se întâmplă? De ce doar mie? Mami de ce e perfectă? Ce să fac cu frica pe care o simt? Dar cu furia?
Și lista de întrebări, ar putea continua la nesfârșit…
Dragi părinți, nu vă ascundeți emoțiile! învățații pe copiii voștri cum se treacă mai ușor peste sentimentele triste și cum să le amplifice pe cele bune. Toate emoțiile sunt bune și „parenting roz, nu există!” Cu empatie, respect, echilibru, îmbrățișări, pupicuri și înțelegere, veți trece peste orice stare.
Este dificil să poți face față tuturor provocărilor din viața de părinte, să-ți înveți copilul despre tot ce e bine și ce nu, dar cu răbdare, iubire, înțelepciune și multă înțelegere, ve-ți reuși!
Spor la iubire, educare și formare! 🤍
_autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
