Soțul meu și cu mine am devenit părinți, dar nu în aceeași măsură!
Soțul meu și-a continuat munca, eu nu.
Soțul meu câștigă bani în continuare, eu zero.
Soțul meu își păstrează hobby-urile, eu nu pot ieși fără să mă întrebe cineva cu cine am lăsat copilul?!
Soțul meu doarme liniștit, în fiecare seară în timp ce eu alăptez sau legăn bebelușul.
Soțul meu se trezește dimineața spunând că s-a odihnit foarte bine, în timp ce mie îmi cad ochii de oboseală, după o noapte albă.
Soțul meu face duș liniștit, în timp ce eu sunt însoțită de fiecare dată și sunt obligată să termin în cinci minute.
Soțul meu a păstrat conexiunea cu toți prietenii lui, în timp ce eu nici nu știu când am vorbit ultima dată cu cineva.
El după terminarea celor opt ore de muncă, se așează relaxat pe canapea, în timp ce eu nu-mi termin niciodată munca de mamă, soție, femeie (care stă acasă și nu face nimic.😐)
Soțul meu nu duce lupta cu kilogramele acumulate în timpul sarcinii, să nu mai vorbim de experiența nașterii…
Nu, nu suntem egali în drepturi ca și părinți atâta timp cât eu am renunțat cu totul la viața mea! Societatea nu recunoaște că parentingul este un job cu normă întreagă, neplătit și mai solicitant decât oricare alt job.
Acum sunt mai empatică cu alte femei, mame.
Ani de zile le-am criticat și le-am numit întreținute, când de-a lungul istoriei au fost și sunt cele care țin omenirea vie.
Trebuie să avem grijă de mamă la fel cum are și ea grijă de bebeluș!
— autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
