Puiule, nu te grăbi să crești, îmi va fi tare dor!
Îmi va fi dor să te sărut pe frunte. Îmi va fi dor să fi atât de micuță, inocentă și gingașă.
Îmi va fi dor să te țin la piept și să mă pierd în mirosul tău pur de bujor alb!
Îmi va fi dor să petrec timp cu tine și să te privesc în timp ce dormi îngerește…
Îmi va fi tare dor să îți fac băiță pe corpul tău firav și să-ți citesc povești cu zâne și puiu mititel înainte de culcare. Îmi va fi tare dor să ne bucurăm împreună de curcubeu și să sărim în bălțile cu noroi. Îmi va fi dor să mai ceri câteva minute de dat în leagăn, de făcut baloane din săpun și de sărit în frunzele colorate ale toamnei…
Îmi va fi dor să mă trezești dimineața cu o ploaie de pupicuri și cântecelul compus de tine… Îmi va fi atât de dor să-mi dăruiești o floricică, din sufletul tău curat! Iar apoi să mă pierd în îmbrățișarea ta magică.
Îmi va fi dor să te mai văd cum te bucuri de o înghețată în timp ce alergi după un fluture în serile târzii ale verii…
Îmi vor lipsi toate momentele care acum mă obosesc maxim…
Cândva toate astea vor deveni doar o amintire. Cândva, se va pune praful pe ursuleții de pluș și pe mobila din camera ta, chiar și pe cizmulițele cu dinozauri, pe care le purtai și săreai atât de tare în bălți, când afară ploua…
Cândva, eu le voi privi cu dragoste și dor, păstrând în suflet cele mai prețioase amintiri cu tine, așteptând să mă vizitezi… cu timpul voi păstra jucăriile tale în podul casei noastre, dar amintirea lor nu o voi pune niciodată într-o cutie! În timp, se va pune praful pe lucruri, dar pe amintirile din sufletul meu, niciodată!
_articol de suflet
— Autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
