Doare să-ți vezi copilul suferind.
Doare să vezi hăinuțele rămânând mici. Doar hăinuțele, nu și copilul… E un gust dulce-amar pe care numai o mamă îl poate simți.
Doare să știi că se află într-o colectivitate unde este posibil să suporte răutățile celor din jur.
Doare să suporți critici despre copilul tău, despre tine și despre tot ce faci ca mamă.
Uneori doare să nu te înțeleagă cei din jur, alteori doare să simți atâta presiune.
De fapt… să fii mamă doare din prima clipă când afli de sarcină și până în ulima ta clipă din viață.
La început, doare lipsa de cunoaștere. Nu ști ce va fi, dacă vei fi o mamă bună, dacă familia îți va fi alături… Gândul că ” în curând voi fi mamă” , te poartă printr-un milion de stări.
Apoi doare sarcina, nașterea, alăptarea, recuperarea, creșterea, depresia postnatală, acomodarea…
Apoi doare când pe la 4 ani îți spune că vrea să crească mai repede.
Apoi la 7 vrea să stea doar cu prietenii lui…
Pe la 10 vrea intimitate, iar la 14 deja nu mai ești prietena lui.
Iar la 20, ai da orice să te sune câteva minute.
La 30, doare căci sufletul de mamă vrea să-și vadă copilul realizat și fericit!
La 35 doare căci și-a întemeiat propria familie, iar pe tine nu te mai sună cu anii…
Apoi doare să îți duci bătrânețea singură.
Și va veni ziua când poate va realiza câtă nevoie avea mama de îmbrățișarea copilului ei, dar pentru unii poate fi prea târziu.
— autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
