—”mirosul de rufe înghețate. 💙
ne trezeam dimineața iar afară ningea ca în povești. ne înghesuiam la geam să vedem cum cad fulgii de zăpadă pe pământ și abia așteptam să mergem pe deal, la săniuș cu toți copiii de pe uliță.
mama aducea pe brațe rufele înghețate în casă și le întindea pe sobă ca să se usuce. pe plită erau câteva felii de pâine , ce se rumeneau ușor la focul pe lemne, că doar nu știam noi de „prăjitor special” se rumenea puțin mai mult pe margine, aproape era arsă, până mama cobora din pod cu frunzele de tei culese chiar de noi din pădure sau mentă uscată, din gradina noastră… astea erau activități faine , de toamnă. ne pregătea pe o farfurie înflorată, câteva felii de pâine prăjită cu margarină și gem de vișine , făcut de ea și ne punea într-o cană mare de porțelan, ceai fierbinte îndulcit cu miere pentru care a muncit toată vara. ne servea pe pat, în timp ce noi stăteam sub plapuma de lână de la bunici , era atât de călduroasă și ne ajuta să ne încălzim în iernile grelele…. tata îngrijea gospodăria și din când în când o mai striga pe mama la ușă să ia brațul de lemne și găleata cu apă… săracul tata, stătea afară de dimineață de când abia se lumină și mai venea în casă doar să mănânce la prânz ori seara pe întuneric. nu conta că afară era ger, el tot găsea de lucru prin gospodărie. apoi , ne îmbrăca mama cu trei perechi de „izmene” și cu „ilic/vesta tricotată” de ea sau de bunica ne dădea căciulă și fular gros la gât, ciorapi de lână și cizme de cauciuc în picioare, că dacă răceam , siropul de brad se găsea la farmacia care era departe și iarna era cam greu să ajungi undeva. plecam afară, iar tata ne punea pe sanie un preș și pe dedesubt lână ca să nu ne fie frig, înainte de plecare aruncam câte o privire la bunici, că doar locuiau lângă noi, pe geamul de la „odaie” și o vedeam cum torcea lână și făcea mere coapte la cuptor. Bunicul servea o țuică îndulcită cu zahăr iar când ne vedea că tragem cu ochiul la geam, ne striga să ne de-a o napolitană sau o bomboană de mentă, din cutia cu dulciuri a bunicii. trăgeam din greu sania , căci tata a făcut-o din stejar să nu se rupă așa ușor… plecam pe uliță și îi strigam la poartă pe toți copiii, ne adunam un grup mare și ne hotăram pe care deal să mergem la săniuș… făceam trenul și alunecam pe pungi de nailon, uneori erau mai bune decât sania… ne aruncăm în zăpadă, făceam îngeri, oameni și bulgări imenși de zăpadă, jucam v-ați ascunselea chiar dacă era iarnă, râdeam de rasuna tot satul și uneori uitam că trebuie să ne întoarcem la prânz. erau zile în care ne întoarcem pe înserate plini de zăpadă, iar mama ne scutura de afară și ne băga lângă sobă să ne încălzim. stăteam în ger, aveam nasul , mâinile și pleoapele înghețate, dar în fiecare seară, înainte de culcare primeam o lingură de cătină cu miere, acela era siropul de imunitate. mama ne punea pe masă borș cu fasole fierbinte și „pilaf/orez cu legume fierte” cu carne de pui crescut la curte. noi vedeam mâncarea aceea ca pe ceva extraordinar după o zi plină de peripeții. pe plită fierbea o oală mare de sarmale în frunză de viață și varză murată din butoi, iar în cuptor o pită cu mălai și câteva poale-n brâu, că asta era mâncarea de duminică pe care o pregătea măicuța de sâmbătă dimineața. apoi ne pregătea ligheanul să ne spălăm , să fim curați pentru duminică dimineață la biserică și ne învăța să ne rugăm seara înainte de culcare…
anii au trecut, ușor , ușor peste noi , iar acum ne amintim cu drag de copilăria noastră simplă dar atât de specială. am crescut, ne-am maturizat, am plecat fiecare în lume fete, băieți, să-și caute rostul , dar nimeni nu o să-mi poată lua vreodată amintirea copilăriei mele.”❤️⌛️
— Autor Lif3
(Drepturile de autor sunt rezervate)
