Copii am fost, aici pe-acest pământ,
Născuți de-o mamă credincioasă.
Unde familia tradițională
Era ceva sfânt într-o casă!
Furam mere de la vecini
Și nu era zi să nu râdem,
Că pe-atunci frații, frați erau
Chiar de prea multe ei nu aveau.
Mirosul pâinii la cuptor,
N-am să-l uit vreodată,
Cum frământa mama de zor;
Ca ai ei prunci mari să se facă.
Rufele înghețate, jucării îmi erau,
Iar în ograda mare,
Se auzea mereu
Cum păsările cântau.
Tata, iarna lemnele crăpa
Și-n casă apă din fântână aducea.
Mă învața om bun să fiu,
peste tot unde m-oi duce,
și atunci când îmi e greu,
să nu uit că am în spate-o cruce!
Bunica din odaie, mă privea duios,
Cum îmi trăiesc copilăria
Și-mi spunea cu vocea-i caldă,
Să mă rog din suflet la Mesia!
Măicuța blândă, cu mâinile muncite,
Cămașa ruptă-mi repara,
Și-mi spunea ușor plângând;
C-aici e țara mea!
„Să nu pleci copile peste mări,
Căci nicăieri nu-i pâinea caldă,
Inima ți se va usca de dor
Si-atunci vei vrea să te întorci,
Dar nu voi mai fi, să te aștept la poartă…”
La mulți ani, România!🇷🇴
— poezie COPILĂRIA MEA
de O mamă
