Cândva eram și eu copil…
Cândva eram și eu copil, mă bucuram cu adevărat când venea Crăciunul. În ajun de sărbătoare, făceam cu mama cozonac cu nucă. În casă mirosea divin a scorțișoară, iar mama în timp ce frământa îmi povestea despre a sa copilărie. Tata curăța zăpadă din fața casei și aducea în casă lemne pentru sobă. Apoi împreună cu frații mei, împodobeam bradul.
În dimineața de Crăciun, plângeam de fericire că ne vedeam că Moșul mi-a adus un săculeț de portocale, o ciocolată simplă și câteva creioane colorate. Era tot ce aveam nevoie. Nu erau multe, nici valoare materială nu aveau. Dar erau suficiente încât să mă facă fericit.
O copilărie ce pare a fi de mult uitată…
Astăzi, copiilor „Moșul” le aduce telefoane de ultimă generație sau haine de firmă. Și asta doar pentru că oamenii nu înțeleg cu adevărat esența acestei sărbători. De asta dispare bunul simț. Dar cel mai trist este că părinții se mândresc cu asemenea fapte.
Uneori stau și mă-ntreb încotro se îndreaptă această societate?
Dăruiți din suflet o vorbă bună de Crăciun, e cel mai prețios cadou!
— Autor Lif3
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
