Noaptea pentru o mamă,
este a doua jumătate de zi!
Mama are ochii închiși, dar nu doarme. Stă întinsă lângă puiul ei și pare că e cuprinsă într-un somn profund, dar nu este așa.
Dacă copilul s-a mișcat puțin, mama îl simte.
De fapt, mama își simte copilul și cum respiră. Își ridică capul de pe pernă de câteva ori pe noapte și uneori grijile nu o lasă deloc să ațipească, căci așa e o mamă!
Mereu cu ochii, inima și gândul la copilul ei!
Noaptea pentru o mamă, este a doua jumătate de zi! Căci ea, chiar și în timpul somnului își veghează puiul.
Nu știu de unde vine această putere miraculoasă, dar mă gândesc că este clar, lucrarea lui Dumnezeu!
— autor O mamă
(Drepturile de autor sunt rezervate!)