—”îmi amintesc cu drag când eram copii, cât de mult ne bucuram când primeam o bomboană cu mentă sau un pachet de biscuiți simpli, fără ciocolată. Am crescut, ne-am maturizat, fiecare și-a ales propriul drum, dar trăim zilnic sentimentul că nu ne mai bucură nimic… oare de ce? Răspunsul este simplu. Ne dorim să avem de toate și nu mai știm să apreciem LUCRURILE SIMPLE. Copilăria înseamnă să te bucuri de tot ce te înconjoară. De soare, de ploaie, de o buburuză ce stă pe frunzele unui trifoi… De un zâmbet, sau de o baltă cu noroi… Crescând, am uitat să mai facem asta. Să ne bucurăm de tot ce e simplu. Am ajuns să credem că având bunuri materiale, astea ne vor face fericiți. Nimic mai fals… Vrem mai mult și mai mult… și oricât de mult am avea, tot nu este de ajuns. Uite așa trece viața pe lângă noi și nu știm să ne bucurăm de nimic. Renunțăm la prieteni, uneori chiar și la familie, doar pentru că unul are mai mult decât altul. Devenind adulți, acumulăm ură, invidie și răutate. Și-apoi ne întrebăm de ce suntem atât de nefericiți, bolnavi, triști și singuri. Ne pierdem valorile morale și ne transformăm în niște oameni reci, plini de interese… Iar eu vă întreb, care este oare adevăratul scop al acestei vieți?”
— Autor Lif3
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
