Când copilul meu a trecut la haine de „copii mari”
Am simțit că mi se înmoaie picioarele, iar inima îmi bătea mai tare. Eram în magazin, cu o bluză în mână, dar gândurile mele erau departe. În fața mea, rafturile nu mai erau pline de body-uri mici și pantalonași pufoși cu ursuleți sau zâne, ci de tricouri pentru „copii mari”. Iată-mă, pentru prima dată, la această secțiune de haine pentru copii.
„Găsiți acolo, la secțiunea pentru copii mai mari”, îmi spune o doamnă pe care am întrebat-o unde găsesc o bluziță de mărime 120. Auzind asta, am simțit cum ochii mei s-au umezit instantaneu. Am simțit mândrie, dar și un dor imens în suflet! Mi-am îmbrățișat copilul cu multă dragoste și recunoștință!
Și, deși eram mândră de cât de mult a crescut, o parte din mine tânjea după bebelușul pe care îl țineam odată în brațe. După toate acele hăinuțe colorate!
Când devii mamă, fiecare etapă vine cu bucuria unei noi descoperiri. Prima dată când copilul zâmbește, primul pas, primul cuvânt, prima fustiță sau prima pălărie – fiecare moment este o bucurie și o victorie. Dar ceea ce nimeni nu îți spune este că fiecare „primă dată” înseamnă și un „ultimă dată” pentru altceva.
Ultima dată când îl îmbraci într-un body de nou-născut, ultima dată când îl ții de mânuță ca să facă pași nesiguri, ultima dată când adoarme pe pieptul tău fără griji, ultima dată când vrea să doarmă cu tine, ultima dată când îl hrănești tu sau îi speli trupul firav. Ultima dată când te lasă să-l îmbraci, fără să-ți spună „pot singur, mami”. Ultima dată când i-am spălat mânuțele și i-am șters obrăjorii. Ultima dată când a dormit lipit de mine, căutând alinare după un vis urât. Ultima dată când l-am ridicat în brațe fără să pară prea greu. Ultimul sărut care vindecă juliturile. Ultima dată când a avut nevoie de mine așa cum numai un copil mic are nevoie de mama lui.
În fiecare zi îl vezi, îl ții de mână, îl îmbrățișezi, îi auzi râsul, dar, într-o clipă, îți dai seama că ceva s-a schimbat. Fără să știi exact când, au fost multe „ultime dăți” pe care nu le-ai remarcat la momentul potrivit.
Și poate că asta e frumusețea și melancolia maternității: fiecare „primă dată” ascunde o „ultimă dată” pe care nu ai știut să o prețuiești suficient.
Am pus bluza în coș și am zâmbit. Iar ea m-a întrebat: „De ce zâmbești, mami?”
Eu i-am răspuns: „Pentru că te iubesc!”
Copilul meu crește, iar fiecare etapă vine cu ceva nou de iubit. Și, oricât de mare ar deveni, pentru mine va fi mereu copilul meu.
Chiar dacă se schimbă în fiecare zi, chiar dacă uneori nu îl recunosc în felul în care se transformă, pentru mine va rămâne întotdeauna acel mic copil care m-a făcut mamă, învățându-mă despre iubirea adevărată. Așa cum se întâmplă în fiecare zi, și azi, și mâine, va continua să mă învețe, iar eu voi învăța să iubesc fiecare schimbare, chiar și atunci când aceasta înseamnă că el devine din ce în ce mai mare.
–Autor O mamă
