A venit și momentul acesta. Îl știam de mult, îl simțeam apropiindu-se cu fiecare Crăciun în care ochii ei se făceau tot mai mari de uimire, dar și cu fiecare întrebare rostită pe un ton
din ce în ce mai curios.
„Mami, Moș Crăciun există cu adevărat?”
Mi-am luat o clipă să respir. Cum să-i spun? Cum să nu las tristețea să-mi umbrească glasul? Cum să-i păstrez sufletul
neatins de dezamăgire, dar pregătit să îmbrățișeze o magie și mai mare? O priveam cum mă cerceta atent, cu inocența copilului care vrea să creadă, dar și cu nerăbdarea celui care începe să înțeleagă lumea altfel.
Am luat-o în brațe și i-am zâmbit. „Da, puiul meu, Moș
Crăciun există. Întotdeauna a existat.” I-am văzut ochii luminându-se pentru o secundă, dar nu am terminat...
„Dar nu așa cum ai crezut până acum…”
Fragment din cartea © „Oricine poartă în suflet O Mamă”, disponibilă aici
