Astăzi, eu sunt mama care pune magia în
ghetuțe!
E liniște în casă, abia ai adormit, mă ridic ușor de lângă tine, în timp ce te privesc cum dormi îngerește. Mă îndrept tiptil către bradul împodobit, iar emoțiile îmi stăpânesc inima.
Colindele răsună lin în casa noastră, în serile
târzii de decembrie, iar șemineul pâlpâie blând… Îmi curge ușor câte o lacrimă de dor pe obraji, cuprinsă profund într-o stare de melancolie. Îmi amintesc că parcă ieri eram copil, iar astăzi, eu sunt mama care pune magia în ghetuțe.
Mi-e dor să-mi lustruiesc ghetuțele, să-mi lipesc nasul de geamul înghețat, să mă bucur de luminile colorate, în timp ce-l aștept cu nerăbdare pe Moș Nicolae…
Mi-e dor de mama.
Mi-e dor de tata.
M-ie dor de tot ce însemna copilărie.
Mi-e dor să simt în suflet bucuria aceea fără griji.
Mi-e dor de farmecul sărbătorilor de
odinioară, să simt mirosul cozonacilor fierbinți, pe care-i făcea mama, în vechiul cuptor de lut, iar în sobă să ardă lemnele, în timp ce frigul de afară îmi înțepenea pleoapele.
Mi-e dor de vremurile în care,
zilele păreau o veșnicie...
Așa ca mine, mulți părinți de azi, au trăit o copilărie simplă, dar atât de frumoasă! Pe atunci bucuria era dacă Moșul ne aducea mandarine si dulciuri, în loc de „celebra vărguță.” Dar doamne, cât ne mai distram!
Mi-e dor să mai trag de timp, sperând că îl voi vedea pe Moșul coborând pe horn.
Mi-e dor să mă trezesc plină de emoții și să alerg cu sufletul la gură, să văd ce am primit.
Mi-e dor să fiu din nou copil…
Mi-e dor.
Astăzi eu te fac pe tine să simți toate aceste bucurii, să trăiești magia copilăriei tale…
Acum îți umplu ghetuțele cât palma mea de mici. Și retrăiesc magia prin ochii tăi.
Îmi sting dorul din suflet cu miros de scorțișoară…
Mă bucur când te bucuri, și parcă-i pentru prima oară.
