Băiețelul meu este cel mai frumos bujor de mai…
Nu pentru că e perfect, ci pentru că e al meu.
Pentru că în fiecare zâmbet al lui e lumină, iar în fiecare îmbrățișare e liniștea mea.
E frumos în felul în care descoperă lumea… cu ochi mari, curioși și plini de viață.
În felul în care cade și se ridică, fără să știe cât de puternic este deja. În felul în care mă strigă „mama”… ca și cum sunt tot universul lui.
Un bujor de mai nu cere nimic… doar înflorește. Așa e și el. Crește, învață, iubește… fără să știe cât de mult schimbă totul în jurul lui.
Și, uneori, mă opresc și îl privesc… și îmi dau seama că am în brațe nu doar un copil, ci cea mai frumoasă parte din mine, trăind în afara mea.
Băiețelul meu… bujorul meu de mai.
