Ce trebuie să știe fetițele noastre înainte de a intra pe poarta grădiniței sau a școlii:
Le punem în ghiozdan apă, șervețele, haine de schimb și câte o gustare. Le aranjăm părul, le încheiem hăinuța și le spunem să fie cuminți.
Dar există câteva lucruri mult mai importante pe care fiecare fetiță ar trebui să le poarte cu ea:
Nu mergem singure la baie.
Mai ales când suntem mici, îi spunem doamnei unde mergem și, dacă este posibil, mergem împreună cu o colegă. Nu intrăm în locuri izolate și nu permitem nimănui să intre în cabina noastră.
Corpul nostru ne aparține.
Nimeni nu are voie să ne atingă părțile intime, să ne ceară să ne dezbrăcăm, să ne fotografieze sau să ne facă să atingem corpul altei persoane. Putem spune tare: „Nu vreau!”, „Oprește-te!” și putem pleca imediat.
Dacă cineva ne spune: „Să nu-i spui mamei” sau „Să nu-i spui doamnei”, acesta este primul semn că trebuie să spunem.
O surpriză frumoasă are un sfârșit și îi face pe oameni fericiți. Un secret care ne sperie, ne rușinează sau ne apasă trebuie spus imediat unui adult de încredere.
Nu acceptăm provocări care ne pot răni, speria sau umili.
Nu facem ceva doar pentru că alți copii ne spun că suntem „fricoase” dacă refuzăm. Nu participăm la jocuri în care trebuie să ne lovim, să ne dezbrăcăm, să ne ascundem, să intrăm într-un loc izolat ori să facem fotografii sau filmulețe nepotrivite.
Nu plecăm nicăieri fără acordul mamei, al tatălui sau al doamnei.
Nici măcar dacă persoana spune că ne cunoaște părinții sau că a fost trimisă de ei. Rămânem lângă cadrul didactic și cerem să fie sunați părinții.
Nu acceptăm dulciuri, cadouri sau promisiuni în schimbul unui secret.
Un adult nu are nevoie de ajutorul unui copil pentru a găsi un cățeluș, pentru a căra ceva până la mașină sau pentru a merge într-un loc retras.
Dacă ceva ne face să simțim teamă, rușine sau neliniște, plecăm și spunem.
Chiar dacă nu știm să explicăm exact ce s-a întâmplat. Chiar dacă persoana este un copil mai mare, un adult cunoscut sau cineva pe care ceilalți îl consideră „de treabă”.
Nu este niciodată vina copilului.
Nici dacă a acceptat la început. Nici dacă s-a speriat și nu a putut spune „nu”. Nici dacă povestește după câteva zile. Mama trebuie să afle și va fi acolo să o ajute, nu să o certe.
Spune-i fetiței tale:
„Poți să-mi spui orice. Nu există nimic atât de urât încât să mă facă să te iubesc mai puțin. Dacă primul adult nu te ascultă, spune-i altuia și continuă să vorbești până când cineva te ajută. Siguranța ta este mai importantă decât politețea.”
Să ne învățăm fetițele să fie blânde, dar nu tăcute. Să fie politicoase, dar să știe că au voie să refuze. Să respecte oamenii, dar să nu rămână niciodată într-un loc în care nu se simt în siguranță.
O fetiță care spune „NU” atunci când ceva o sperie nu este obraznică. Este o fetiță care știe că vocea ei contează. Iar acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem pune în ghiozdanul ei.
(Toate drepturile rezervate.)
