Construiți amintiri magice împreună, acesta este sensul vieții de familie!
Viața nu este mereu despre programul strict, nici despre perfecțiunea unei case lustruite sau despre cât de multe ore ai muncit pentru a le oferi copiilor tot ce e mai bun. Viața, în forma ei cea mai pură, este despre momente. Despre clipe trăite împreună. Despre râsete, priviri, mers cu cortul, cu bicicleta, zmeie înălțate până la cer, povești spuse în timp ce adie vântul sau se aude valul mării, despre răsărituri sau fermecătoare…
Construiți cât mai amintiri magice împreună. Asta contează.
Ieșiți din rutină, puneți telefoanele deoparte și alergați prin frunzele colorate ale toamnei, dansați în ploaie, adunați ghinde, conuri și frunze aurii… Uitați de timp și bucurați-vă de momentele împreună.
Pentru că, într-o zi, copiii tăi nu își vor aminti cât de curată era casa. Nici cât de obosit venea tata de la muncă. Nici ce jucării scumpe aveau sau câți bani erau în cont. Își vor aminti cum s-au simțit.
Cum au fost vacanțele lor.
Cum i-ai ținut în brațe în adierea rece a vântului de octombrie.
Cum ați dansat prin ploaie. Cum ați povestit noaptea înainte de culcare, cu inima plină.
De câte ori ați privit cerul numărând stelele…
Pentru că, uneori nu ai nevoie de o vacanță ca să creezi amintiri. Ajunge un film bun, o seară cu pizza, o tradiție inventată de voi, biscuiți de casă frământați de mânuțe mici, și familia aproape, chiar și în cortul pe care l-ați montat împreună în curtea voastră.
Pentru că, cele mai frumoase amintiri nu costă nimic, sunt făcute din râsete, îmbrățișări și dragostea de acasă.
Iar ei, își vor aminti că părinții lor erau acolo…
Nu amâna fericirea pe mâine. Nu aștepta vacanța perfectă, momentul ideal, condițiile ideale.
Copiii cresc, timpul trece, dar amintirile rămân, ca niște comori prețioase ascunse în suflet.
Fă-ți timp să trăiești cu adevărat.
Fă-ți timp să fii prezent.
Pentru că, în final, asta înseamnă să iubești:
Să fii acolo. Cu totul.



