- Cu ce se ocupă soția dumneavoastră? întrebă psihologul.
- Nu lucrează. Stă acasă cu copiii.
- Înțeleg, spuse psihologul. Și cine îi trezește dimineața?
- Soția mea.
- Cine le pregătește micul dejun și mesele zilnice?
- Soția mea.
- Cine știe unde sunt ghiozdanele, hainele pentru serbare, carnetele, medicamentele și jucăria fără de care nu se poate dormi?
- Soția mea.
- Cine programează vizitele la medic, cumpără cadourile, face curățenie, plătește facturile și ține minte toate lucrurile importante ale familiei?
- Tot soția mea.
- Cine se trezește noaptea când copilul are febră?
- Soția mea.
- Cine îi ascultă când plâng, îi liniștește când le este frică și îi încurajează când cred că nu pot?
- Soția mea.
Psihologul făcu o pauză.
- Și dumneavoastră spuneți că nu lucrează?
Bărbatul rămase tăcut.
Atunci psihologul îi spuse:
- Unele munci se măsoară în bani.
Altele se măsoară în oameni.
Soția dumneavoastră nu construiește clădiri și nu conduce o companie. Dar construiește caractere. Crește oameni. Ține împreună o familie.
Iar aceasta este una dintre cele mai grele și mai importante munci din lume.
Pentru că atunci când o mamă lipsește o zi, casa observă. Când lipsește o săptămână, familia observă.
Dar când este acolo zi de zi, ani la rând, de multe ori nimeni nu mai observă.
Și tocmai asta este nedrept.
Munca unei mame nu este invizibilă pentru că nu este importantă.
Este invizibilă pentru că iubirea ei a devenit parte din fiecare zi.
Camelia Rebegea - Autor
