Demonstrează-i iubirea în fiecare zi, nu doar pe 14 februarie. Cumpără-i o floare în fiecare zi obișnuită, nu doar astăzi.
O femeie nu are nevoie de zile speciale ca să simtă că este iubită. Ea simte iubirea în lucrurile mici. În lucrurile reale.
Dacă duci copilul până în parc ca ea să respire câteva ore.
Dacă aspiri prin casă fără să-ți spună.
Dacă o respecți.
Dacă vorbești frumos cu ea.
Dacă o săruți prin surprindere.
Dacă gătești cina.
Dacă îți amintești că și ea are nevoie de liniște, măcar pentru câteva clipe.
Iubirea nu este o postare. Nu este o rezervare la restaurant. Nu este o declarație de o zi.
Iubirea este grijă. Este implicare. Este respect zilnic.
Și dacă faci toate acestea în fața copiilor voștri, le oferi cea mai puternică lecție despre cum arată o relație sănătoasă.
Așa construiești încredere.
Așa construiești siguranță.
Așa construiești bărbați care vor ști să respecte și femei care vor ști că merită respect. Dragostea adevărată nu se sărbătorește o zi. Se trăiește zilnic.


