Dragă Moș Nicolae,
Anul acesta nu-ți cer nimic pentru mine.
Nu pentru că n-aș avea dorințe… ci pentru că, odată cu anii, am înțeles că adevăratele cadouri nu se cumpără.
Eu am deja tot ce mi-aș putea dori: o familie plină de căldură, copii alături de care să trăiesc magia acestor zile și o inimă recunoscătoare pentru tot ce trăiesc.
De aceea, Moșule, te rog din suflet să-ți îndrepți pașii spre cei care au cu adevărat nevoie de tine. Spre copiii care nu au ghetuțe de lustruit, nici o casă plină de lumină…
Spre micuții care ar da orice pentru un strop de alinare, o îmbrățișare sau o seară în care să nu simtă frig, teamă sau lipsă. Șterge-le lacrimile, Moșule, și pune în inimile lor ceva ce nu se găsește pe rafturi: speranță.
Te mai rog să treci și pe la bătrânii care privesc ulița cu dor, așteptând pașii cuiva drag. Adu-le un zâmbet, o lumină, o alinare pentru singurătatea lor apăsătoare.
Am crescut, Moșule…
Nu-mi mai lipesc nasul de geamul înghețat, nu-mi mai pregătesc ghetuțele cu emoția copilăriei. Dar, chiar dacă lumea pare mai rece, știu că magia ta poate încă să încălzească suflete.
Te rog să alungi ura, invidia și răutatea de pe pământ. Să le șoptești oamenilor care m-au rănit că i-am iertat. Iertarea e cel mai frumos dar pe care îl pot pune eu, acum, în propriile mele ghetuțe.
Mă uit pe fereastră și nu-mi doresc decât atât: sănătate, liniște și iubire pentru toți cei pe care îi port în inimă.
Așa cum umpli ghetuțele copiilor cu bunătăți, să umpli inimile oamenilor cu bunătate, bucurie și lumină.
Să mă ierți că am crescut, Moșule…
Dar să știi că, în suflet, copilul din mine încă te așteaptă.
