„E copil, ce pot să-i fac?”
Să-l educi
Să fii un părinte responsabil, prezent și serios.
Copilul nu vine pe lume cu limite instalate din fabrică. Nu știe ce e respectul. Nu știe ce e responsabilitatea. Nu știe unde se oprește libertatea lui și unde începe dreptul celuilalt.
Asta se învață.
Acasă. De la părinți
A-l lăsa să facă ce vrea nu înseamnă iubire.
Înseamnă abandon mascat în blândețe.
A spune „e copil” de fiecare dată când greșește nu îl protejează.
Îl dezarmează pentru viață.
Pentru că viața nu o să-i spună:
– „e ok, ești mic”
– „nu contează”
– „mai încearcă peste 10 ani”
Viața o să-i spună:
– „ai greșit”
– „există consecințe”
– „răspunzi pentru ce faci”
Și dacă nu le-a învățat acasă, le va învăța dur, afară.
Educația nu e despre a controla.
E despre a construi.
Să fii părinte nu înseamnă să fii prietenul copilului tău
Înseamnă să fii adultul din viața lui.
Cel care spune „nu” când e nevoie. Cel care corectează. Cel care nu negociază valorile.
Cel care rămâne ferm chiar dacă nu e popular.
Un copil crescut fără limite nu devine liber, devine confuz. Iar confuzia nu e inocentă, e periculoasă.
Copiii nu au nevoie de părinți speriați că îi „traumatizează” cu reguli.
Au nevoie de părinți care își asumă rolul de a-i educa și de a le fi ghizi, exemple bune.
Pentru că educația nu se face din scuze, se face din prezență. Din responsabilitate, dorința de implicare și din curaj.
Atât, restul e doar lipsă de interes față de viitorul propriului copil.
