Fericită… nu pentru că totul e ușor, ci pentru că îmi țin copiii în brațe și simt că am tot ce contează.
Fericirea unei mame nu arată mereu perfect.
Uneori e cu cearcăne adânci și tricouri pătate.
Cu mâncare pe fugă, cu zile care se termină înainte să înceapă, cu jucării împrăștiate și gânduri pe jumătate duse la capăt.
Dar în mijlocul oboselii, acolo unde lumea pare că nu înțelege, trăiește o liniște adâncă.
Pentru că inima unei mame e plină.
Plină de brațele mici care o caută.
De râsul copilului care îți alungă toate supărările.
De o mânuță caldă care te prinde fără motiv, doar ca să știe că ești acolo.
Fericirea mea nu stă în lucruri mari.
Ci în acele dimineți în care două brațe se aruncă la gâtul meu.
În acele seri în care, deși nu mai pot, mă mai opresc o dată să le spun „noapte bună” cu glas cald.
În acele zile pline, în care nu am bifat nimic din ce aveam de făcut… dar am fost prezentă. Cu ei.
Nu sunt fericită pentru că am totul sub control.
Sunt fericită pentru că am învățat să iubesc chiar și haosul.
Să văd frumusețea în oboseală.
Să găsesc recunoștință în mijlocul zgomotului.
Pentru că atunci când îmi țin copiii în brațe… simt că am tot ce contează.
