Ieri…
te țineam strâns la pieptul meu,
și lumea întreagă părea încape în brațele mele,
căci ochii tăi se deschideau doar acolo,
unde bătea inima mea.
Îți arătam copacii, stelele, culorile apusului,
iar tu clipai uimit…
ca și cum totul era o minune.
Astăzi…
îți desprinzi degetele de mâna mea,
nu ca să pleci, ci ca să cauți.
Să atingi, să afli, să cunoști…
Și te privesc, cu sufletul mișcat:
Cum ai crescut atât într-o singură clipă?
Cum ai trecut din leagănul meu
în pașii tăi mici, dar siguri?
E ciudat și sfânt, să fii martoră la zborul tău,
să știu că într-o zi o să pleci de tot din brațele mele…
dar astăzi încă te întorci. Încă cauți privirea mea.
Încă știi că lumea a început de aici,
dintr-o inimă de mamă care nu va obosi niciodată să te aștepte.
