În ultima vreme se normalizează tot mai des o idee periculoasă:
„Ai grijă de tine mai întâi.”
Și da, este adevărat.
O mamă trebuie să aibă grijă și de ea.
Dar „și de tine” nu înseamnă „doar de tine” sau “tu prima”.
Pentru că am ajuns să vedem tot mai des același lucru:
copii neîngrijiți, case întoarse pe dos, haos peste tot… dar mama este perfect aranjată și spune că „se pune pe ea pe primul loc”.
Familia nu funcționează așa.
În momentul în care alegi să aduci un copil pe lume, trebuie să înțelegi un lucru simplu:
familia înseamnă responsabilitate.
Copiii nu cresc singuri. Casa nu se pune în ordine singură. Viața de familie nu funcționează fără implicare.
Da, ai nevoie de timp pentru tine. Dar nu într-un mod în care tot restul cade în urmă.
Eu am doi copii. Și totuși am timp pentru toate. Nu pentru că sunt „super-mamă”.
Ci pentru că există câteva lucruri simple:
ordine zilnică, disciplină și priorități clare.
Nu îmi pierd timpul pe lucruri neimportante.
Nu îmi consum energia pe oameni care nu îmi aduc nimic bun.
Când există ordine în viața ta, există timp pentru toate: pentru copii, pentru casă, pentru familie și pentru tine.
Dar adevărul este acesta: o mamă care se pune doar pe ea pe primul loc nu construiește o familie. Pentru că familia se clădește cu grijă, responsabilitate și echilibru.
Iar echilibrul înseamnă simplu:
să ai grijă și de tine… dar să nu uiți niciodată de cei pentru care ai ales să fii mamă.
Nu este sănătos când o mamă se anulează complet, nu mai are grijă de ea, nu mai există ca femeie.
Dar la fel de problematic este și când apare ideea că mama trebuie să fie mereu pe primul loc, iar restul – copilul, casa, familia – devin secundare.
Și mai este ceva ce se spune tot mai des: „Lasă copilul cu bona.”
Sigur, există situații în care ajutorul este necesar. Viața nu este mereu simplă, iar uneori părinții au nevoie de sprijin.
Dar trebuie spus un lucru foarte clar:
bona nu ține locul mamei.
Niciun copil nu are nevoie, în primii ani de viață, mai mult de cineva care îl hrănește, îl spală și îl plimbă prin parc.
Copilul are nevoie de părinții lui.
De vocea mamei. De brațele ei. De privirea care îi spune că este în siguranță.
Pentru că în acei ani se construiește ceva esențial: legătura de atașament dintre copil și părinți.
Acea legătură care îi va influența toată viața.
Copiii nu au nevoie să se atașeze de străini.
Au nevoie să se atașeze de mama și de tata.
Iar atunci când un copil petrece mai mult timp cu bona decât cu părinții, ceva important se pierde.
Copilăria nu se întoarce. Anii în care copilul te caută cu privirea, îți întinde mâna și vrea doar să fie lângă tine trec foarte repede.
Sala, unghiile sau ieșirile pot aștepta.
Dar copilăria copilului tău nu.
Pentru că, la final, niciun copil nu își va aminti cât de perfect arătau unghiile mamei lui.
Își va aminti doar dacă mama a fost acolo.
