La revedere, 2025.
Ai fost un an greu pentru o mamă.
Un an în care m-am trezit înaintea tuturor și m-am culcat după toți.
Un an în care mi-am amânat visele ca să le cresc pe ale lor.
Un an în care am fost obosită… dar n-am avut voie să fiu slabă.
Am fost mamă când mi-era greu.
Mamă când eram bolnavă.
Mamă când nimeni nu vedea cât mă doare.
Am pus și am gătit mese când nu aveam chef.
Am șters lacrimi când ale mele ar fi avut nevoie de atenție.
Am zâmbit copiilor mei chiar și în zilele în care inima mea cerea pauză.
2025 m-a învățat că sacrificiile unei mame nu se aplaudă.
Ele se fac în liniște. Zi de zi.
Fără pauză. Fără concediu.
Și totuși…
A fost un an în care am iubit enorm.
În care am crescut oameni mici.
În care am fost „acasă” pentru cineva.
La revedere, 2025.
Pleci cu oboseala mea, dar lași în urmă ceva infinit mai mare: iubirea unei mame care a făcut tot ce a putut.
Și uneori… chiar mai mult decât atât.
Mamele înțeleg…
