Lăsați copiii să se joace în zăpadă.
Lăsați-i să se ude, să le înghețe mănușile, să le fie obrajii și nasul roșii.
Zăpada nu îi îmbolnăvește. Graba, frica și perfecționismul nostru o fac.
Lăsați-i să cadă, să se ridice, să râdă cu bucurie și cu inima plină. Amintiți-vă cum erați voi copii și cât de fericiți erați atunci când părinții vă mai lăsau puțin afară.
Lăsați-i să guste fulgii cu limba, să facă oameni de zăpadă strâmbi, îngerași în zăpadă, să se tăvălească fără reguli și fără „ai grijă” la fiecare pas.
Și participați și voi la distracție. Vor fi unele dintre cele mai frumoase amintiri trăite împreună.
Iar când vor crește, vor spune:
„Mai știi ce ne-am distrat iarna, împreună?”
Și atunci inimile li se vor umple de bucurie.
Copilăria nu trebuie să fie curată.
Trebuie să fie trăită.
Peste ani nu-și vor aminti hainele uscate,
ci libertatea. Nu vor ține minte dacă le-a fost frig, ci dacă li s-a permis să fie copii.
Zăpada nu e un pericol. E o amintire în devenire.
Așa cresc copiii puternici. Nu închiși, nu feriți de viață, ci lăsați să o simtă.
