Magia care nu se pierde niciodată.

A venit și momentul acesta. Îl știam de mult, îl simțeam apropiindu-se cu fiecare Crăciun în care ochii ei se făceau tot mai mari de uimire, dar și cu fiecare întrebare rostită pe un ton

din ce în ce mai curios.

„Mami, Moș Crăciun există cu adevărat?”

Mi-am luat o clipă să respir. Cum să-i spun? Cum să nu las tristețea să-mi umbrească glasul? Cum să-i păstrez sufletul

neatins de dezamăgire, dar pregătit să îmbrățișeze o magie și mai mare? O priveam cum mă cerceta atent, cu inocența copilului care vrea să creadă, dar și cu nerăbdarea celui care începe să înțeleagă lumea altfel.

Am luat-o în brațe și i-am zâmbit. „Da, puiul meu, Moș

Crăciun există. Întotdeauna a existat.” I-am văzut ochii luminându-se pentru o secundă, dar nu am terminat...

„Dar nu așa cum ai crezut până acum…”

Am simțit-o tresărind ușor, iar în inima mea s-a strâns un

dor… după serile în care mânuțele ei mici, desenau scrisori stângace, după pașii grăbiți spre bradul împodobit, în

dimineața Crăciunului, după râsul cristalin când găsea biscuiții de casă, mușcați și paharul cu lapte pe jumătate gol,

pe care le-a pregătit pentru Moș Crăciun. Aș fi vrut să păstrez pentru totdeauna acel miracol simplu, pur, copilăresc. Dar nu, nu aveam să-i spun că a fost o minciună. Pentru că nu a fost…

„Moș Crăciun e în fiecare dintre noi. E bunătatea de a dărui fără să aștepți nimic în schimb, e bucuria de a aduce zâmbete celor dragi. E magia Crăciunului. Când erai mai mică, noi,

părinții tăi, am fost Moș Crăciun pentru tine, așa cum și

bunicii au fost pentru noi. Acum, a venit rândul tău să porți această magie mai departe.”

S-a făcut liniște… Mă privește, analizând fiecare cuvânt, încercând să înțeleagă. În sufletul ei se dă o luptă între dorința

de a păstra basmul și bucuria de a descoperi că ea însăși poate deveni o parte din magie.

„Deci… eu pot fi acum Moș Crăciun?”

Îi mângâi obrazul, emoțiile mă cuprind, dar zâmbesc.

„Da, iubirea mea. Poți fi Moș Crăciun pentru surioara ta,

pentru noi, pentru bunici, pentru oricine are nevoie de o rază

de lumină în suflet. Nu este despre daruri mari sau despre secrete, ci despre dragostea cu care faci pe cineva fericit, despre magia Crăciunului.”

O văd cum își frământă mâinile, cum încearcă să îmbrățișeze această nouă înțelegere. Apoi, încet, un zâmbet îi înflorește pe chip. Nu e un zâmbet de copil care a pierdut ceva, ci de copil care a descoperit un nou fel de miracol. O magie pe care,

acum, are puterea să o ducă mai departe.

Moș Crăciun nu a fost niciodată doar un bătrânel cu barbă albă și costum roșu. A fost o poveste de iubire, de generozitate, de

credință într-un bine care se simte, nu doar se vede. Și, chiar dacă copilăria, uneori începe să lase loc unei înțelegeri mai

mature, spiritul Crăciunului nu pleacă nicăieri.

Pentru că magia nu moare niciodată. Ea doar crește odată cu noi, transformându-se în ceva mult mai puternic: în dorința de a dărui, în bucuria de a vedea zâmbete, în emoția pură a fiecărui Crăciun petrecut împreună.

Și, într-o zi, poate ea va lua în brațe un copil, îi va asculta

întrebarea și îi va spune cu aceeași căldură: „Da, puiul meu,

Moș Crăciun există. Întotdeauna a existat.”