Mama a avut dreptate…
Mama mi-a spus că o voi înțelege atunci când voi avea propriul meu copil.
Mi-a spus că dragostea pentru un copil nu se poate explica, că nu seamănă cu nimic din ce am simțit vreodată.
Mi-a spus că nopțile nu vor mai fi despre somn, ci despre grijă și teamă, despre respirații mici pe care le voi veghea în întuneric.
Mi-a spus că inima mea va deveni fragilă ca o frunză de toamnă, că va bate în ritmul pașilor micului meu suflet, și va tremura ori de câte ori va cădea, va plânge sau va fi bolnav.
Mi-a spus că voi învăța să zâmbesc cu ochii umezi, de drag și de oboseală, și că voi ști ce înseamnă cu adevărat cuvântul „sacrificiu”.
Dar ce nu mi-a spus mama…
Este cât de des o voi căuta în mine.
Cât de mult mi se va face dor de vocea ei caldă, de mâinile ei sigure, de sfaturile pe care uneori le respingeam fără să le înțeleg.
Cât de tare mă voi agăța de amintiri, atunci când mă voi simți copleșită și singură.
Astăzi o înțeleg.
Astăzi știu cât a tăcut ca să nu mă încarce.
Cât a plâns pe furiș.
Cât a iubit fără să ceară nimic în schimb.
Mama a avut dreptate…
A fi mamă e să porți o altă inimă în afara ta, dar să simți fiecare bătaie ca și cum ar fi a ta.
Și azi, privind copilul meu dormind, o aud pe mama în șoaptă…
„Acum știi.”
Și da, mamă…
Acum știu. Și te iubesc mai mult ca niciodată.
