𝑴𝒂𝒎𝒂, unica ființă din lume care ar face ORICE pentru binele copilului ei, uneori ar fi capabilă să plătească cu prețul propriei sale vieți!
Sună a metaforă, dar nu e.
Mama cară în pântecul ei, timp de nouă luni, greutatea a două lumi diferite. Trece peste toate presiunile sarcinii, suportă durerile cumplite ale nașterii și învinge depresia postnatală de multe ori singură.
Nu pot să-mi imaginez câtă putere au aceste ființe numite "femei"?
De unde atâta putere de a iubi?
A naște? A crește? A suporta? A ierta și a supraviețui?
Când își întâlnește pentru prima dată minunea, uită de toate. Sufletul ei se vindecă și simte că Dumnezeu i-a dăruit cea mai frumoasă binecuvântare!
Cu lacrimi în ochi, cu ultimele puteri, dar cu inima atât de împlinită, își sărută îngerașul ce tocmai a pășit în univers! Se ridică din pat, cărând în spate durerile provocate de naștere și ca un înger păzitor își ia puiul în brațe! Se minunează când îl vede, îi alină orice durere și îl hrănește când restul universului doarme...
Căci numai mama poate iubi așa!
Numai mama poate iubi până la cer și înapoi. O iubire care vinde de la Dumnezeu. O iubire ce nimeni nu o va putea descrie vreodată în cuvinte!
Indiferent ce se va întâmpla cu copilul ei în viață, ea va fi întotdeauna cu brațele și inima deschisă, va fi pansament pentru ORICE greutate, va fi cel mai călduros loc de refugiu...
Numai ea, 𝑴𝒂𝒎𝒂!
