Nu ne-am născut așa… am fost învățate.
Să tăcem. Să răbdăm. Să ducem.
Să fim „bune”, chiar și atunci când ne doare.
Să nu deranjăm. Să punem pe toți înaintea noastră.
Și, încet… am învățat să ne ignorăm pe noi.
Dar nu… nu asta înseamnă să fii femeie.
Puterea nu e în cât duci. Puterea e în cât îți permiți să simți… și să spui.
O femeie puternică nu este cea care tace…
ci cea care are curajul să se aleagă pe ea.
Să spună „ajunge”. Să spună „nu”. Să spună „și eu contez”.
Nu suntem vinovate pentru ce am fost învățate… dar suntem responsabile pentru ce dăm mai departe.
Și poate, pentru prima dată… creștem fetițe care nu vor mai învăța să se piardă pe ele.
Fetițe care vor ști că vocea lor contează. Că limitele lor sunt iubire. Că nu trebuie să doară ca să fie „bine”.
Iar asta… schimbă tot.
