Nu toate mamele au parte de mamele lor…
Nu toate au pe cine să sune când le este greu. Nu toate au pe cineva care să le spună „lasă, vin eu să te ajut”. Nu toate sunt înțelese… și nu toate sunt ajutate.
Sunt mame care cresc copii… în timp ce încă își vindecă propriile răni. Care învață să fie blânde… fără să fi fost crescute în blândețe. Care oferă iubire… deși ele nu au primit-o așa cum aveau nevoie.
Și există momente… acele momente tăcute… când o femeie nu mai are nevoie de nimic din lume… decât de mama ei.
Să o întrebe dacă e bine. Să o țină în brațe. Să-i spună că o să fie bine.
Dar nu o are.
Și atunci… acela este unul dintre cele mai grele locuri în care poate ajunge o femeie.
Și totuși… merge mai departe.
Fără sprijin. Fără pauză. Fără cineva care să o prindă când cade.
Pentru ele… pentru mamele care au devenit totul pentru copiii lor, deși nimeni nu a fost totul pentru ele…
Respect și multe îmbrățișări.
