Rupem părți din noi ca să le oferim copiilor noștri tot ce au nevoie.
Și uneori nici nu ne dăm seama cât din noi se pierde, picătură cu picătură, în fiecare zi.
Ne dăm timpul, răbdarea, nopțile nedormite, visele amânate și bucăți din liniștea noastră, doar ca ei să aibă tot ce noi n-am avut.
Pentru că iubirea de părinte nu se măsoară în cuvinte mari, ci în gesturile acelea mici, zilnice, care dor uneori, dar umplu inima.
E sacrificiu, e putere, e vindecare.
E dorința aceea profundă a copilului care n-a avut, dar care azi e părinte și vrea ca al lui copil să nu cunoască lipsa.
Și oricât de greu ar fi, privirea lor fericită e dovada că merită.
