Trăim vremuri în care, dacă o femeie gătește pentru familia ei, este considerată „sclava casei”, „ratată”, „ținută la cratiță”.
La postarea de zilele trecute (despre recunoștință) au fost multe reacții:
„Femeia care se ocupă de casă este sclavă, slugă.”
„Este manipulare modernă.”
Doamne ferește ce gândire pot avea unii oameni în zilele noastre…
Dacă a găti pentru copiii tăi înseamnă să fii sclava lor, atunci iertați-mă, dar mi se pare total aberant.
Nu am spus nimic de soț. El, săracul, poate să-și gătească și singur. Nu-l primim la masă, că doar nu sunt sclava lui…
Mâncarea costă. Și, de cele mai multe ori, soțul asigură frigiderul, iar soția farfuria caldă.
Asta înseamnă o familie care funcționează ca o echipă. Fiecare își cunoaște rolul.
(Stați, nu vă ambalați!)
Bineînțeles că și femeia produce bani și contribuie la bugetul familiei. Dar nu mi se pare normal ca femeia să meargă zilnic la muncă, iar bărbatul să stea acasă cu cei mici imediat după ce ea a născut, dacă asta nu este alegerea lor comună. Sau pur și simplu să se inverseze rolurile.
A înnebunit lumea cu gândirea asta. Vor să vadă bărbatul în bucătărie și femeia reparând pana la mașină sau cărând singură toate plasele.
Desigur, bărbatul poate da cu aspiratorul, poate spăla vasele, poate împături rufele.
Femeia poate contribui financiar. Fiecare când și cum poate.
Există mulți bărbați care știu să fie bărbați.
Care aspiră, spală vasele, pun rufe la spălat, întrețin familia și se ocupă de treburi. Care îi pregătesc soției cafeaua în timp ce ea alăptează. Care tund iarba în timp ce ea citește liniștită. Care se joacă cu copiii când ea pregătește cina.
Și nu e nimic greșit în asta. Se numește familie. La noi în familie așa funcționează lucrurile. Doi oameni maturi și responsabili care fac lucrurile să funcționeze.
Este normal ca o femeie să aibă timp pentru ea. Este normal să aducă bani. Este normal să fie fericită. Este normal să gătească. Fără hrană nu supraviețuiește nimeni.
De asemenea este normal ca bărbatul să gătească și să se ocupe de casă.
Ce nu este normal este să numești iubirea și responsabilitatea „sclavie”.
Eu sunt una dintre femeile recunoscătoare.
În momentul acesta fac un puzzle de o mie de piese cu fetițele mele. Am fost la săniuș. Soțul este acasă, lucrează la birou. Pe aragaz fierbe mazăre cu pui, iar aluatul pentru lipii dospește.
TOATE făcute cu dragoste pentru familie.
Și da, mulțumim, Doamne, pentru tot ce pare greu uneori. Pentru că nu știm cum e să avem copii sau soți bolnavi cărora ne-ar plăcea să le gătim, dar ei să nu se poată bucura de nimic. Aia da viață grea.
