Trăim vremuri în care profesorii nu mai au voie să spună „Stop!”, iar părinții sunt învinovățiți pentru orice.
Iar copiii… plătesc prețul haosului dintre noi, adulții.
Așa arată astăzi o parte din școlile noastre. Și e timpul să vorbim sincer despre asta
Și da, chiar și la copilul meu la școală s-a ajuns în punctul în care profesorii nu mai au voie să dea afară un copil care deranjează ora „ca să nu-l traumatizeze”.
Dar el are voie să traumatizeze o clasă întreagă?
Mai mult, copiii cuminți, cei care învață, respectă și își văd de treabă, ajung să fie pedepsiți din cauza celor care întorc școala pe dos.
Dacă un copil bate un coleg sau face scandal, toată clasa nu mai are voie să picteze sau să facă o activitate frumoasă, ca să nu „discriminăm”.
Asta este total incorect.
Dacă unul greșește, acela trebuie să plătească consecința.
Nu copilul care e cuminte și respectuos.
Educația nu se poate face nici fără reguli, nici fără consecințe.
Și nici fără părinți implicați.
Eu nu arunc vina în stânga și în dreapta.
Eu spun doar atât: schimbarea începe și acasă. (Cel mai mult de acasă)
Cu bun-simț, limite și responsabilitate.
Restul… da, sistemul trebuie reparat.
Dar până atunci, noi, părinții, avem datoria să nu ridicăm mâinile și să spunem: „nu e vina mea”.
Și mai e ceva important:
„Să-l includem între noi pe cel care a greșit” poate funcționa doar până la un punct.
Până într-o lună, două… poate un an. Dar când un copil este inclus, reinclus și iar inclus, iar comportamentul lui continuă să fie deplasat, atunci nu mai vorbim despre integrare, ci despre tolerarea unei probleme reale.
Totul are o limită.
Așa funcționează viața.
Și nu în ultimul rând: Școala nu este un câmp de luptă între părinți și profesori.
Este o instituție în care toți trebuie să ne arătăm respectul: copiii, profesorii și părinții.
Doar când fiecare își face partea lui, copilul poate înflori.
Doar atunci educația devine un sprijin, nu o povară.
Mai multe despre educație, am scris în cartea „Oricine poartă în suflet O Mamă”
