„Uite, mami… punem buburuza la mama ei, înapoi în iarbă.”
Atunci am înțeles că bunătatea e cea mai valoroasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri.
Un copil care iubește animalele le hrănește, le îngrijește, le vorbește și le ascultă.
Plantează flori, le udă și le crește cu iubire și răbdare.
Dintr-un astfel de copil va crește un adult cu suflet bun.
Am văzut copii care, cu tălpile lor mici, strivesc buburuze, furnicuțe și melci.
Și am văzut alții care le iau în palmă cu blândețe, le privesc fascinați și le lasă să trăiască.
În familia noastră, toți gândăceii și animăluțele au o mamă…așa le spunea tati, fetițelor noastre micuțe.
Au un suflet.
Chiar dacă nu ne plac, îi ducem „acasă la mama lor” și îi lăsăm să trăiască.
Pentru că așa îi învățăm pe copii că viața, oricât de mică ar fi, e prețioasă.
Că nu trebuie să fii mare ca să faci bine. Trebuie doar să fii OM.
Și uneori, când le văd cum ridică o buburuză de pe asfalt și o pun înapoi în iarbă, spunându-i: „du-te la mama ta”,
mi se umezesc ochii.
Pentru că îmi dau seama că lumea poate fi mai bună, dacă o mamă și un tată aleg să o învețe cu blândețe.
Așa cresc copiii care salvează, nu distrug.
Care alină, nu judecă.
Care iubesc, nu trec nepăsători.
Așa crește o lume mai bună.
Copilăria.
Dacă o buburuză a fost salvată azi de patru mânuțe mici, poate mâine lumea va fi un loc mai bun.
