Uniforme școlare obligatorii!
Uniformele în școli ar trebui să fie obligatorii.🧑🏻🎓🏫
Nu pentru control, sau „disciplină forțată”.
Ci pentru demnitatea fiecărui elev.
Pentru copilul care intră în clasă cu adidași rupți sau purtați ani la rând și vede, în banca de lângă el, un copil cu adidași de 1000 de euro. 💶
Pentru copilul care învață matematica, biologia, fizica, dar este evaluat zilnic după haine.
Pentru copilul care nu spune nimic când e ținta ironiilor, dar simte nedreptatea.
Pentru copiii care sunt subiecte de bullying datorită vestimentației.
În școli nu mai există doar lecții.
Există comparații, ierarhii, copii care ajung să creadă, prea devreme, că valoarea lor se măsoară în branduri.
„Tu ce porți?” a devenit mai important decât „Tu ce știi?”.
„Cât costă?” a ajuns să cântărească mai mult decât „Cât muncești, cât înveți?”.
Uniforma nu șterge diferențele dintre copii.
Dar le oprește din a deveni arme.
Copiii NU au nevoie să învețe, de la 7–8 ani, cine e „mai bogat”, „mai sărac”, „mai cool”, „mai de râs”.
Au nevoie să învețe respectul, concentrarea, apartenența.
Când toți sunt îmbrăcați la fel:
atenția se mută de pe haine pe conținut, competiția se mută de pe „cine are” pe „cine știe”, invidia scade, presiunea socială dispare, părinții respiră, iar copiii se simt egali.
Școala NU este podium de modă.
Școala NU este vitrină de statut social.
Școala ar trebui să fie un spațiu sigur, unde fiecare copil să se simtă primit și acceptat pentru ceea ce este, nu pentru cât are.
Iar cei care spun:
„Copiii trebuie să se exprime prin haine”
uită un lucru esențial:
Copiii nu au nevoie să se exprime prin haine la școală.
Au nevoie să se exprime prin idei, curaj, muncă și caracter.‼️
Uniforma nu răpește personalitatea copilului.
O protejează.
Pentru că adevărata libertate nu înseamnă să lași copilul să fie judecat zilnic.
Ci să-l scoți dintr-o luptă pe care nu ar fi trebuit să o ducă niciodată.
📌 Uniformele în școli nu sunt un pas înapoi.
Sunt un pas spre normalitate.🙏🏻👩🏻🎓
✍🏻©️O mamă
Camelia Rebegea - Autor
(Drepturile de autor sunt rezervate!)
Mai multe despre educație am scris în carte:
📔https://cartre.ro/produs/oricine-poarta-in-suflet-o-mama/