Visul meu a fost să am o fetiță…
Nu știu exact de unde a început dorința asta… Poate din copilărie, când îmi îmbrăcam păpușile, le pieptănam, le legănam și le spuneam „mami e aici”. Sau poate din momentele în care mă uitam la mamele cu fetițele lor și simțeam cum mi se strânge inima de dor, deși încă nu trăisem acel dor.
Dar știu sigur că în adâncul inimii mele a trăit mereu un vis tăcut: să am o fetiță.
Am visat să-i prind părul în codițe, să-i aleg rochițe, să o țin de mână prin ploaie și să râdem împreună în cele mai simple momente.
Am visat să-i fiu mamă, dar și prietenă. Să-mi spună tot. Să vină la mine cu ochii în lacrimi și să plece cu zâmbetul pe buze, pentru că a fost suficient să o ascult și să o țin în brațe.
Mi-am imaginat cum o voi privi dormind și voi simți că timpul s-a oprit în loc.
Cum îi voi pune fundițe în păr și voi face poze pe furiș, doar ca să îngheț pentru totdeauna clipa.
Cum o voi învăța să fie blândă, dar puternică. Să aibă încredere în ea, dar să nu uite niciodată bunătatea.
Și într-o zi… visul meu a prins viață.
M-am uitat în ochii ei și am știut: ea este.
Ea este fetița pe care am purtat-o în sufletul meu înainte să existe în trup.
Ea este rugăciunea mea rostită în tăcere, miracolul pe care nici nu știam dacă îl voi trăi.
De atunci, nu trece o zi fără să-i mulțumesc vieții.
Pentru primul „mama”, pentru zâmbetele ei, pentru serile în care adorm lângă ea și simt că am tot ce mi-am dorit vreodată.
Fetița mea este visul pe care l-am purtat în inimă… și pe care acum îl țin de mână.
Dumnezeu mi-a dăruit mă mult decât mi-aș fi dorit, am două fetițe
