Educație

Acum să nu-mi spuneți că sunt bătrână sau demodată.

De 2 min de citit
Acum să nu-mi spuneți că sunt bătrână sau demodată.

Acum să nu-mi spuneți că sunt bătrână sau demodată.

Dar uneori mă uit la balurile de absolvire și mă întreb dacă nu cumva am greșit evenimentul…

Copiii termină clasa a VIII-a și apar fetițele în rochii de seară care mai de care, coafuri de nașă mare, iar băieții în costume elegante, parcă forțați să le poarte, DJ, lumini, localuri închiriate, meniuri și ședințe foto de parcă urmează nunta sau majoratul.

Când am terminat eu clasa a VIII-a, lucrurile stăteau puțin diferit.

Mamele veneau cu tăvi de prăjituri făcute acasă, cu sticle de suc și cu buchete de trandafiri din grădină. Profesorii, părinții și copiii stăteau la aceeași masă, râdeau, povesteau și se bucurau împreună.

Nu spun că era mai bine. Nu spun că era mai rău. Dar parcă era mai simplu și potrivit pentru vârsta aceea.

Astăzi, încă de la clasa a IV-a, unele festivități sunt organizate de parcă micuții se pregătesc să primească certificatul de admitere.

Și mă întreb uneori dacă nu cumva noi, adulții, transformăm prea repede copilăria într-o competiție a aparențelor.

Poate că cei mici nu au nevoie de spectacole, de cele mai sofisticate meniuri sau de cele mai spectaculoase artificii.

Poate că au nevoie doar de o fotografie cu colegii, o îmbrățișare de la învățătoare, sau profesor și amintirea unei zile frumoase petrecute împreună.

Dar, repet… poate sunt eu demodată.

Ascultăm comentarii și nu judecăm.

Publicat inițial pe pagina O Mamă · vezi postarea originală

Mai citește
Susține proiectul

„Oricine poartă în suflet o Mamă”

Cartea care a pornit totul, de Camelia Rebegea (Editura C&Art RE). Dacă textele de aici ți-au atins inima, o poți comanda și susține astfel misiunea O Mamă.

Comandă cartea