„Am copii, are cine să aibă grijă de mine la bătrânețe.”
O mentalitate nesănătoasă, care pune pe umerii copiilor un rol ce nu le aparține.
Nu mi-am dorit copii ca să mă îngrijească la bătrânețe. Mi-am dorit copii ca să-i iubesc, să-i cresc și să-i văd fericiți. Copiii mei vor avea viața lor, tinerețea lor, visele și familia lor pe care și-o vor întemeia. Ar fi un egoism din partea mea să le cer să renunțe la propriile drumuri pentru a-mi purta mie de grijă.
Îmi doresc o bătrânețe trăită demn, cu liniște și recunoștință, nu cu plângeri și reproșuri. Vreau să-mi umplu anii cu lucruri pe care nu le-am făcut, să mă bucur de pasiunile mele și să privesc viața cu seninătate.
Rolul copiilor nu este să ducă greutățile noastre, ci să-și trăiască propriul destin. Eu, ca părinte, îmi doresc să le fiu sprijin atunci când au nevoie și bucurie atunci când mă caută. Bătrânețea trebuie să fie o etapă de pace și libertate, nu o povară pe umerii celor pe care îi iubesc.
