Ieri îți legam șireturile de la pantofii atât de mici încât încăpeau în palma mea. Îți țineam mânuța la fiecare pas și mă asiguram că lumea este un loc sigur pentru tine.
Astăzi, însă, învăț să îți dau drumul puțin.
Pentru mulți este doar sfârșitul unui an școlar. Pentru mine este începutul unei noi etape.
Și cred că unul dintre cele mai emoționante și mai dificile momente pentru un părinte este acela în care își privește copilul crescând.
Rămân desenele tale stângace, primele litere scrise cu emoție, caietele păstrate cu grijă și toate acele momente care au trecut atât de repede.
Parcă ieri te duceam de mânuță peste tot.
Iar astăzi mergi singur, încrezător, curios și pregătit să descoperi lumea.
Iar eu învăț, pas cu pas, să îți dau drumul. Puțin câte puțin.
Pentru că acesta este paradoxul iubirii de părinte: te ținem aproape cu toată inima noastră, doar pentru a te învăța într-o zi să zbori singur.
Și, deși mă emoționează fiecare pas pe care îl faci departe de mine, sunt atât de mândră de omul frumos care devii.
© Camelia Rebegea - Autor
