“Lasă-l să plângă, face plămâni!”
“Și noi am plâns și n-am pățit nimic!”
“Îl alinți dacă îl ții prea mult în brațe!”
“Îl ții la piept până se însoară/mărită?”
Și lista poate continua la nesfârșit cu astfel de expresii aberante, menite să-i învețe pe proaspeții părinți cum să-și crească copilul!
Dar adevărul este că acele expresii sunt cu adevărat NOCIVE!
Cea mai mare nevoie a unui bebeluș nu este doar fiziologică – hrană, schimbat, culcat. Nevoile emoționale sunt la fel de esențiale pentru o dezvoltare sănătoasă. De fapt, ele sunt fundamentul întregii sale vieți emoționale și psihologice.
Un bebeluș nu plânge ca să manipuleze.
Nu plânge ca să te enerveze.
Nu plânge pentru că e „răsfățat”.
Plânge pentru că NU ȘTIE să ceară altfel.
Pentru că așa spune: „Mi-e frică. Mi-e frig. Mi-e dor. Nu înțeleg lumea asta mare.”
Și în brațele tale, găsește răspunsul la toate aceste temeri.
În primele luni de viață, atunci când părinții ignoră semnalele emoționale ale copilului, se instalează neglijența emoțională. Copilul învață că nu are pe cine să se bazeze. Așa că… încetează să mai ceară.
Nu pentru că nu mai are nevoie.
Ci pentru că s-a resemnat.
Acel copil care „stă liniștit în pătuț cu orele” poate părea „cuminte”. Dar în interior, trăiește o durere mută.
Pentru că el are nevoie de atingere, de mirosul mamei, de bătăile inimii tatălui, de joacă împreună, de conexiune, de vocea caldă care să-i spună „Ești în siguranță.”
Un copil ținut în brațe nu devine dependent.
Devine sigur pe el.
Pentru că din brațele părinților își ia rădăcinile. Iar rădăcinile nu sufocă – ele hrănesc.
Așa că data viitoare când cineva îți spune să nu mai iei copilul în brațe, amintește-ți:
Nimeni nu a fost rănit vreodată de prea multă iubire.
Dar milioane de suflete au fost frânte de absența ei.
Crește-ți copilul cu inima, nu cu fricile altora.
Iubirea nu răsfață.
Iubirea vindecă.
