Cât valorează, de fapt, un profesor în România?
Atât de puțin… încât ne mirăm apoi de ce nu mai are cine să stea în fața copiilor noștri.
Un profesor.
Omul care îți învață copilul să citească.
Să scrie. Să gândească. Să devină OM. Să-și construiască viitorul. Să se regleze emoțional.
Omul în mâinile căruia îți lași copilul zilnic.
Știi cât câștigă?
Uneori mai puțin decât o bonă. Mai puțin decât un job fără responsabilitate pentru viitorul unei generații. Mai puțin decât merită demnitatea unei astfel de meserii.
Și totuși… de la el avem pretenții imense:
să fie calm, să fie dedicat, să fie model, să iubească toți copiii la fel, să repare ceea ce uneori nici acasă nu se mai construiește.
Vrem profesori buni. Dar nu suntem dispuși, ca societate, să îi tratăm ca pe oameni valoroși.
Adevărul este simplu și dureros:
nu poți construi o societate puternică
pe umerii unor oameni subevaluați.
Nu poți cere performanță când oferi doar supraviețuire. Uneori nici pe aceea…
Nu poți cere respect pentru educație
când nu respecți educatorul. Nu poți cere respect, când tu ca părinte, te crezi mai “mare”, sau mai “deștept”, decât un profesor care a studiat jumătate din viață să ajungă în fața elevilor.
Și atunci ne întrebăm:
De ce pleacă profesorii? De ce nu mai vin tinerii spre catedră? De ce scade nivelul?
Pentru că, încet, am început să le spunem fără cuvinte:
„Nu contați suficient.”
Dar adevărul este altul.
Fără profesori, nu există medici, nu există ingineri, nu există oameni pregătiți.
“Orice meserie de pe pământ, are în spate un profesor.”
Fără profesori există doar un viitor gol.
Poate că e momentul să ne întrebăm, sincer:
cât valorează, pentru noi, educația copiilor noștri?
Și dacă răspunsul este „mult”… de ce nu se vede și în felul în care sunt tratați profesorii?
Tu ce părere ai? Este corect cum sunt tratați și cât sunt plătiți profesorii în România?
Fragment din cartea “Le-am dat tot”
