Mami…
Ieri am auzit-o pe mătușa spunându-ți că nu ar trebui să mă ții atât de des la piept, mai ales noaptea… Bunica a zis și ea că sunt prea alintat și că ar trebui să dorm singur, în camera mea.
Am auzit și cum ți-au spus că plânsul face bine plămânilor… că verișoara mea doarme deja toată noaptea singură, fără să se trezească.
Dar, mamă… eu nu sunt ca verișoara mea.
Eu sunt unic. Nevoile mele sunt diferite și adânci.
Am nevoie de tine. Încă mult.
Știu că ești obosită… Te-am văzut uneori alăptând cu lacrimi în ochi. Știu că sunt nopți în care simți că nu mai poți.
Îmi pare rău, mamă…
Nu mă trezesc pentru că sunt răsfățat. Nu o fac ca să nu te las să dormi.
Mă trezesc pentru că mi-e teamă. Pentru că mi-e dor de tine, pentru că îmi este frig, foame, sete… Pentru că simt nevoia să știu că ești acolo.
Că sunt în siguranță, la pieptul tău.
Te rog, mamă…
Ai răbdare cu mine. Ține-mă aproape. Mângâie-mă. Învață-mă lumea cu blândețe. Nu mă lăsa singur, nu încă. Voi crește repede și o să ai suficient timp pentru tine… Spune-le celor din jur că fiecare copil e un univers. Și că eu… sunt al tău.
Într-o zi, îți voi arăta cât de mult a contat că ai fost acolo pentru mine.
Și vei ști, fără îndoială, că niciun efort nu a fost în zadar.
