Trei pui așteaptă… O mamă care nu mai vine.
În mijlocul pădurii, trei pui stau nemișcați.
Își lipesc blănița unul de altul, tremurând ușor.
Ochii lor caută.
Urechile ciulesc fiecare foșnet.
Inimile bat cu speranța că mama va apărea… ca de fiecare dată.
Dar mama nu mai vine…
Nu le-a spus nimeni că uneori, mamele nu mai pot să se întoarcă.
Că îmbrățișările pot fi ultimele.
Că dragostea nu le poate salva întotdeauna.
Ei o așteaptă.
Se uită în zare.
O strigă în gând.
Se culcă pe iarba udă, visându-i mirosul.
Și se trezesc iar. Singuri.
Dar tot o așteaptă.
Pentru că un pui nu știe să renunțe la mama lui.
Pentru că în sufletul unui pui, mama nu pleacă niciodată.
Acești pui nu sunt doar animale. Sunt copii. Copii ai unei mame care nu și-a dorit decât să-i protejeze. Iar acum, singuri, într-o lume rece, plină de zgomot și frică, continuă să o aștepte…
(Această postare nu este despre acuzații, ci despre iubirea pierdută dintre o mamă și puii ei.)
